Revenind la cu ce incepusem

Titlu: Daca ceva e menit sa fie penibil...se va termina inr-un penibil benefic

Am invatat sa nu-mi mai fie rusine! Concluzia inceputului de text, intr-un cliseu total apoteotic: daca fugi de ceva, ti se va intampla cu siguranta si va fi de 10 ori mai penibil.
Cum am invatat asta? bineinteles...din experienta. Defapt, din repetate experiente. Cea mai recenta a fost chiar in wekeend-ul trecut.
M-am intalnit zilele trecute cu un fost prieten...as dori sa subliniez faptul ca am terminat relatiile intr-un mod demn de un film independent spaniol, pentru ca nu as vrea sa spun telenovelistic. Nu as fi vrut sa il salut asa ca m-am ascuns dupa nenumarate persoane, stalpi, pahare de alcool sau legat de sireturi in stilul zmeului care se face ca ploua si, minune! voinicul dispare. A mers, ceva timp, a mers si mai mult timp, aproape scapasem basma curata cu un zambet tamp pe buze si o rasuflare alcoolizata dar usurata.
Soarta insa, ca sa nu-i spun destinul, a facut ca lumea sa fie din nou prea mica iar eu sa am prieteni foarte aerieni si care beau din pahare de 0.05 l. Si asta n-ar fi nimic, de-asta suntem prieteni, dar il cunosteau pe respectivul acuzat...si l-au invitat sa stea cu noi la masa intr-o sinceritate simpatica dar...sa spunem simpatica punct.
Si in acel parfum de sinceritate privirile ni s-au intalnit si tot ce am putut sa fac a fost sa schitez un salut teatral si multe cuvinte de lauda, soptite prin intepaturi repetate la adresa celor care lansasera invitatia.
Recunosc, momentul nu a fost atat de penibil pe cat m-as fi asteptat..dar fuga aceasta inocenta l-a accentuat foarte tare.
Acum rad si spun..e mai bine ca s-a intamplat asa. Penibil dar de ajutor. Nu pot spune acelasi lucru si despre primul moment de o penibilitate demna de povestit pe care l-am trait, bineinteles in primul an de liceu.
Aveam obiceiul de a-mi procura in fiecare dimineata un ziar pe care il citeam atunci, prosport. Il luam gata de pe tipar, proaspat ca scos din...dus! SI il citeam cu pofta de fiecare data in drumul meu spre si dinspre liceu. Intr-o zi, in timp ce atenta stateam cu nasul in ziar, am observat un domnisor care ma privea si imi zambea. Am observat privirile accentuate si chipul interesant..defapt era bun tipul...si m-am intimidat. Am inceput sa-i zambesc si eu, sa il privesc asa pe furis si sa cobor foarte mandra de mine din masina cu ziarul la subrat, impachetat foarte atent, ca un adevarat cititor!
Cand am ajuns acasa, bineinteles, un final extraordinar si probabil previzibil dar pe care eu nu l-am intuit atunci, aveam fata plina de tus de la ziar...pe care il luasem de pe maini. A fost bine, am ras si m-am spalat pe fata. Dar m-am bucurat cand nu l-am mai intalnit a doua oara pe domnisorul respectiv!

The End