Istoria unui necunoscut(1)

Ceasul ticaia intrerupt. El statea ghemuit pe un scaun, cu palmele intre picioare, usor cocosat. Privea in jos si din cand in cand tragea cu ochiul la minutar in speranta ca poate a mai trecut ceva timp. Asteptarea il termina usor usor, facandu-l parca din ce in ce mai cocosat si mai ghemuit.
Parchetul scartaia si se simtea un miros de vechi in toata sala de asteptare. Tavanul inalt si usile de lemn de pe care se luase vopseaua dadeau un aer de sanatoriu intregii cladiri. Intr-un colt, biroul mic al secretarei era plin de tot felul de plicuri si cutii. Avea un laptop peste un teanc de foi si se zarea un telefon sub altele imprastiate pe birou.
Secretara era o femeie la vreo 40 ani, grasuna, usor incruntata dar cu o voce foarte calda. Parul era scurt si cret si purta haine largi si tot felul de bratari si margele. Avea niste ochelari la gat cu un snur facut din mai multe sfori infasurate, care aveau diferite culori. Din cand in cand mai ridica privirea din calculator si se uita la barbatul de pe scaun zambind parca intelegator si apoi se intorcea la ecran si se incrunta din nou.
La un moment dat usa se deschise lasand sa iasa afara un miros de cafea cu scortisoara. O domnisoara zambitoare si foarte imbujorata iesi din incapere parca putin ciufulita. O voce puternica si groasa se auzi dinauntrul camerei:
-Data viitoare nu o sa mai fiu atat de cuminte, e cazul sa luam taurul de coarne! Barbatul apoi rase parca complicitar. Haideti domnule Cocosescu, stiu ca asteptati de ceva vreme, imi pare rau, a durat mai mult decat prevazusem. Domnisoara Precupetu mi-a dat mai mult de lucru decat as fi crezut(si din nou termina in acel ras glumet si parca usor cu subinteles).
Cu un oftat resemnat, barbatul se ridica incet de pe scaun, nelasand insa mainile sa i se desparta si merse parca pocait pana in birou. Era un tip inalt si slab, cu parul ciufulit, tras la fata, imbracat cu o pereche de blugi bleomarin si un pulover maro inchis. Avea in picioare o pereche de tenisi albi uzati pe care erau facute cu carioca mici desene stangace.
-Haideti domnule Cococescu, ne miscam si noi mai cu talent? V-am zis sa fiti mai coios ca doar ce naiba, barbati suntem.
Camera avea in mijloc un birou masiv din lemn care era plasat in fata unor ferestre inalte. Pe birou erau o gramada de carti despre psihologie si filozofie si o carte deschisa intoarsa langa o cana de cafea cu un suport improvizat din niste coli albe. Un mac book Air alb statea inchis intr-un colt al biroului. Ambii pereti erau imbracati in rafturi de carti de istorie, filozofie, religie, beletristica si mai ales psihologie. Intr-un colt de langa usa era o statuie cu Tauret, zeita egipteana a fertilitatii. In celalalt colt era un sistem audio ultraperformant.
In fata biroului, in partea dreapta era un fotoliu confortabil.
Doctorul,Alfons Ion Frantescu, monsieur Alphonse, cum prefera sa i se spuna, era un tip scund si indesat, cu niste maini ca niste carnaciori, o chelie frontala pe care incerca sa o ascunda prin parul ramas ras si o alura de om sofisticat. Era imbracat intr-un halat visiniu cu broderii pe margine in fir auriu,descheiat, sub care se observa o camasa alba si o pereche de pantaloni de costum, gri. In picioare avea o pereche de papuci albi, cumparati de la farmacie.
Acesta se lasa usor pe spate in timp ce-l observa pe Cocosescu venind si ii facu semn sa se aseze pe fotoliu. In acest timp el umbla in sertarul drept al biroului de unde scoase o pipa si o cutiuta cu tutun.
-Ia spuneti-mi domnule Cocoselu, cum a mers sfatul dat de mine? Ati facut intocmai cum v-am spus?
Cu o voce foarte joasa, barbatul incerca sa inceapa o propozitie:
-a..a...am incercat, domnu doctor...
-Ti-am zis ca-mi poti spune monsieur Alphonse, ce atata formalitate!
-Me U se Ur Alfonz...ce sa va spun, am incercat, m-am uitat la un film d-ala de gagici si am vazut acolo ce inteleg aia din ce ziceti dumneavoastra...atitudine, si...am luat flori, i-am lasat biletele la usa, i-am cumparat aspirator, am luat copilu' la mine cum ati si zis, cat a fost ea la munca, da a naibii pramatie e asa neastamparata..mi-a pictat toti adidasii cu carioca si peretii de pe hol, o sa-mi ia o gramada sa zugravesc peretii aia ca-s vechi si n-au fost demult zugraviti. (vocea parca i se ingrosa usor, incepu sa se indrepte si vorbi din ce in ce mai repede)Stiti cum e cu zugravitul, ca trebuie sa dai tencuiala jos si apoi sa dai cu glet si sa...
-Da, da, da, cunosc problema. Dar sa revenim la pentru ce suntem aici: Dumneavoastra aveti un suflet singur, impotent , lucru care se datoreaza timiditatii si lipsei increderii in sine! Eu, monsieur Alphonse sunt nimeni altul decat doctorul dumneavoastra de personalitate!(si apoi isi spuse in gand doar mimand cu buzele) Suntem aici ca sa descoperim ca, intr-adevar, si dumneavoastra aveti una! Si apoi rase pentru umorul sau extraordinar si reveni cu o idée:
-Mi-a spus mama cand eram mic ca eu am ales cand mi-au rupt turta bisturiul si revista Vogue. Ce poate fi mai evident? Un doctor de atitudine! Atunci am stiut care mi-e menirea... Isi aprinse apoi zambind pipa si se lasa pe spate privind catre fereastra.
-Mama. O femeie extraordinara, o adevarata doamna care a avut ghinionul sa nu se nasca la oras. Dar tatal meu a vazut-o pentru ceea ce era cu adevarat, o frantuzoaica aristocrata aproape uitata intr-un loc precum Caracal. Of…cat a suferit saraca pentru ca noua sa ne fie bine…datorita dumneaei sunt eu azi cine sunt! Alphonse..Alfi imi spunea…oamenii inteligenti nu-si pierd vremea invatand din carti, sunt autotitacti!(si ramase putin pe ganduri cu zambetul pe buze, apoi spuse cu putin umor, ca si cum omul ar fi prins aluzia si oricum stia despre ce e vorba)Vezi tu Cocoselule, toate cartile astea...le-am luat ca sa vada lumea ca nu-s un neica nimeni dar e inutil sa si citesc ceva din moment ce stiu deja despre ce se vorbeste, nu?(ofta apoi pentru o secunda melancolic, apoi isi drese vocea si se adresa domnului Cocosescu):
-Da, Cocoselule, asa era mama, o femeie plina de substanta! Acum, revenind la problema dumitale…clar se trage din copilarie, trauma dumitale cu mama care te cocolosea prea mult si cea cu tatal care te ignora tot timpul si faptul ca ai fost singur si izolat atata vreme de copiii din jurul dumitale…aici e problema…(pica usor pe ganduri si amuti pentru cateva secunde, apoi isi reveni brusc ca si trezit dintr-un somn adanc).
Mda…vad ca timpul nostru s-a scurs, eu zic ca ati inteles ce trebuie sa faceti asa ca va astept saptamana viitoare, stabiliti cu doamna Miu cand si cum sa platiti...treburi d-astea lumesti ce mie imi displac total.
Mi-a parut bine sa va ajut, simt cum incet incet ajungem la raspunsuri cat mai exacte si astfel vom rezolva problemele dumneavoastra cat ai zice peste! (spuse aceste cuvinte aplecandu-se cu patos pe scaun spre birou, jongland cu mainile in aer facand cerculete). Si vorba aia…sa ne miscam mai cu talent ca doar… barbati suntem!
Barbatul se ridica timid, dadu din cap in semn de salut si porni spre iesire cu acelasi patos cu care si intrase. Isi framanta in continuare mainile gandindu-se la ce film motivational(comedie romantica) sa se mai uite. Plati apoi consultatia cu niste bani mototoliti pe care ii avea in buzunar, desenati cu carioca.
Madame MiU, am terminat pe ziua de azi, strangeti tot ce trebuie pe aici si mai aduceti-mi va rog o cafea cu frisca si scortisoara, o sa mai stau sa meditez putin asupra aspectelor pe care le abordez in carte. Si puse apoi ochelarii pe nas si deschise laptopul, isi introduse parola:stapanultausiostiibine…gresi de vreo 3 ori si a patra oara apasa buton cu buton cu incetinitorul. Pe desktop avea un fisier care avea titlul: Capodopera…dadu dublu click si cu un scris de stul de mare, centrat pr prima pagina scria: Creierul uman – o criza de personalitate. Sub titlu, scris un paragraf:
“Dupa indelungi studii aplicate pe proprii pacienti am observat cum ca personalitatea unei persoane/unui individ, ii dezvolta inteligenta si nu invers, cum s-a crezut si pana acum. Dupa indeplinirea unor sarcini impuse de catre mine am observat ca pacientilor li se imbunatateste viata si ajung sa ia decizii corecte/inteligente ulterioare fara ajutorul meu specializat. Prin urmare, as putea spune ca acest fapt este o descoperire revolutionara. Eu ”
Si aici doctorul batea nervos cu degetele in masa, lasandu-se usor pe spatarul scaunului si privind in sus.
In timp ce monsieur Alphonse isi apela secretara cu numele de alint, se auzi usa de la intrare trantita cu putere. Doamna Miu nu schita nici un gest, stand in continuare incruntata cu privirea spre monitorul laptopului care avea ecranul albastru si urmatorul text :“Erorr 1962: No operating system found. Press F11 to repeat boot sequence.” si apasand tasta F11 intr-un ritm sacadat.
-Buna ziua, ce mai face doamna Miau-miau? Tata e in birou?
Doamna Miu ridica privirea si in acelasi timp si o spranceana fara a-si schimba in vreun fel mimica fetei.
-Buna Victor, nu te potolesti cu usa aia, vrei sa cada intr-o zi casa asta pe noi toti ca tot are bulina rosie. Si taica-tu asta, mare doctor da ii tremura buzunarul sa restaureze amarata asta de casa...asa cum i-a lasat-o ta-su asa o pastreaza si el iar tu am impresia ca o s-o primesti caramida cu caramida. Facu o pauza si apoi izbucni in ras de parca ar fi realizat abia atunci ce amuzant era ce spusese. Ofta apoi adanc si continua...Victoras scumpule, tu ce mai faci? Vreo alta opera de arta pe care nu ai curajul sa ne-o arati? Cand o sa vedem si noi ce faci tu?
Victor era un baiat de 26 ani, cu parul scurt saten putin ciufulit si ochii caprui, nu foarte inalt, cu un zambet ce-i facea o mica gropita in obrazul stang. Era destul de slabut dar cu un corp bine proportionat, imbracat cu niste tenisi verzi cu scris pe ei, o pereche de pantaloni conici, in carouri maro cu portocaliu, un tricou maro pe care scria „No woman, no cry”, o geaca de piele foarte veche, tot maro care nu prea avea treaba cu nimic, o esarfa verde la gat si o palarie de hipster pe cap. Defapt per ansamblu...asta si era...
- Doamna Miu, ti-am spus, arta mea nu poate fi vazuta decat de cei cu ochiul format pentru ea...si..pana acum..n-am gasit nici unul... Dar si cand voi gasi! Hai ca ma duc la doctor humoris cauza ca am ceva treaba cu el. Sa pupi pisicile si pentru mine.
Intra in biroul in care monsieur Alphonse medita la tavan si spuse un „Buna seara” fara nici un fel de expresivitate.
Alfons isi redirectiona privirea si il cerceta pe baiat din cap pana in picioare.
-Mda, cu personalitatea asta, nu-i de mirare ca nu te duce capul la nimic. Ti-am zis eu de nu stiu cate ori, invata de la mine, sunt tac-tu..ai sa vezi tu cand iese cartea...o sa-mi dai dreptate! Nu ai pic de talent in tine, ce fel de barbat esti tu?
-E mai bine sa ai personalitatea unei mingi de bowling, exact! Poate ai noroc si darami si tu niste popice intr-o zi, desi vad ca-ti merge foarte bine si cu oamenii.Top of Form
-Mai Puradel, nu mai fi obraznic, tine minte ce-ti spun, o sa vezi tu ca eu am dreptate! Las ca vezi tu...
-Ti-am spus, nu-mi mai spune Puradel, ce om poate fi atat de cretin sa-si denumeasca asa copilul? Nici macar tiganii nu fac d-astea?!!?
-Intelege o data pentru totdeauna! Bunica-ta a crezut ca-i frantuzesc si era ultima ei dorinta, ce naiba vroiai sa facem? Si sa stii ca nu-i deloc rau..inseamna copil, nu? Eh..esti copilu’ meu si al lu’ ma-ta? Esti! (si pentru el, printre buze)Desi cu mine nu prea semeni tu...(apoi usor iritat cu voce tare).Eu zic sa fii multumit de viata pe care o ai acum si de faptul ca mai ai un nume...alti copii nu au ce duce la gura si nu mai au probleme cum ca i-ar chema Mercedez Benz sau Grigore..hai gata! Respecta-ti familia. Victor Puradel Luca suna chiar interesant! Desi Victor Puradel Frantescu ar suna si mai bine, dar daca esti mai mult al maica-tii ce naiba sa mai zic!

-Discutiile cu tine sunt complet inutile, bunica te-a cocolosit in asemenea hal ca nu vezi decat oameni difunctionali si invatamintele ei. Esti un inept, un pitic si un mos. Asta a fost mereu personalitatea ta! Scrie asta in carte, sa stie saracii prosti cine vine cu teoriile. Ani de terapie nu ar reusi sa ma scape de influentele tale nefaste...Si ca sa trec la subiect, am nevoie de 1000 RON sa-mi iau materiale pentru pictat.
-Mai baiete, reprosurile astea nu sunt cuvintele tale. Nu cumva te-a pus maica-ta sa te certi cu mine ca sa-ti dea si ea niste bani? Ca astea sunt vorbele ei...si o vad in stare, ar da orice sa ma vada plin de draci. Sigur ea a copt toata situatia asta, ca doar o cunosc, am trait cu ea, mi-a fost sotie, am un copil cu ea. Ce naiba, mereu a preferat sa ma vada suferind decat fericit, chair si cand eram impreuna...si se pierse usor in ganduri uitand pentru cateva secunde firul povestii.
Baiatul, lasa capul in jos, baga mana in buzunar, de acolo scoase un telefon si apasa stop pentru a opri o inregistrare. Apoi, din celalalt buzunar scoase o foaie de hartie pe care scria: „Discutiile cu tine sunt complet inutile(...)”.
- Da tata, spuse apoi ridicand privirea si tragand aer in piept cu putere. Alfons se uita incruntat la el si astepta o explicatie.
-E mama, ce vroiai sa fac. Plus, chiar am nevoie de materialele alea, nu pot avea o viata de artist daca lucrez de la 9 la 6. Operele de arta nu se fac dupa sapte seara...e nevoie de timp si de inspiratie...Oricum, o sa va dau toti banii inapoi cand voi ajunge cunoscut, o stiti bine. Fiecare banut! Dar nu pot picta aer...am nevoie de planse, de ustensile...de bani de chirie...(in gand):de iarba si alcool...(si apoi zambi in coltul gurii, privind in jos).
Barbatul scoase din buzunarul de la piept al halatului o rola de bani de 500RON prinsa cu o agrafa. Lua de acolo doua hartii si i le intinse baiatului. Victor lua banii, multumi frumos, se intoarse cu spatele mimand un salut militaresc si iesi zambind din birou.
Alfons puse la loc teancul de bani si se apleca spre primul sertar de jos al biroului. De acolo lua o cheita mica ascunsa intr-o carte si se indrepta spre statueta din coltul camerei. Baga cheita in buricul statuetei si deschise o usita. De acolo scoase o agenda si dadu la ziua de 17 Februarie, adica peste doua zile unde scria: programare salon masaj thailandez(recomandare Robi) fata noua+extra(1000RON) si taie programarea respectiva suspinand. Se duse inapoi la birou si forma numarul de telefon care era scris in dreptul programarii si in timp ce forma fiecare cifra apasat, spuse ingandurat:
-Tineretul din ziua de azi, la ce sacrificii ajunge sa te impinga...