concluzie din nimic

Unde te-ai dus? Te-ai pierdut în ridurile feţei şi încerc să te regăsesc printre lacrimi. S-au uscat însă şi acestea, mascându-mi respiraţia sacadată în alergarea gândurilor de altădat. Mi-e dor de tinereţea pe care o strecurai în privire, în sinceritatea unui zâmbet. Mi-amintesc fiecare bere trăită şi fiecare ţigară povestită, le conturai mereu cu buzele în cercuri şi cu degetele desenai din când în când infinitul. Erai dirijorul muzicii definiţiei tale, acum însă parcă eşti doar un substantiv ascuns într-un dicţionar. Ţi-ai pierdut umanitatea cedându-le-o cuvintelor nesângerate. Nu-ţi mai trec istorii prin vene, nu mai ştii să fii respiraţia trăirilor tale. Umbră a unui trecut pe care l-ai pierdut probabil după punct şi virgulă. Te văd într-o poză glorificându-ţi reuşita, privindu-te exact ca-n obiectiv...eşti o schiţă a unui om care s-a vrut o capodoperă...ţi-ai pierdut sufletul însă pe drum şi ai rămas doar o imagine prăfuită a unei amintiri...şi crezi că scuza orgoliului te poate salva...