impiedicat in cotidian

In intunericul ridurilor palmei imi sta ascuns umorul. A fugit de penibil si incearca sa respire putin aer curat printre degete. Cred ca-i e dor de mazgaliturile de pe foaie si de biletelele pierdute prin buzunare sau caiete si carti. Il privesc chinuind un zambet trist stiind ca nu ii voi mai putea desena aceleasi ganduri schitate anterior. M-am pierdut in detalii, in amuzamentul altora, in reflectia din oglinzile privirilor lor. Mi s-au uscat lacrimile printre crapaturile buzelor si nu mai pot decat sa trag aer in piept si sa expir cu greu toate trairile intr-un singur sunet.

Mi-am pierdut umorul printre ridurile palmelor, s-a saturat de colturile buzelor mele trase cu forta de cuvintele seci ale altora. Mi-a lasat pe varful limbii gustul usor piperat si amar al ironiei. Atat. Si acum asta e tot ce a ramas. E tot ce nu ma incurc sa fac.

Ma ascund in ridurile palmelor mele, privind printre degete umorul care pleaca cu capul intors si ochiii inclestati, cu spatele cocosat si cu lacrimile uscate in crapaturile buzelor. L-am uitat si acum il caut in tremurul respiratiei si in amintirea unui parfum. Poate ma pierd si eu in ridurile palmelor...