Tuesday 5 January 2010

Istoria unui necunoscut(4)

Moment de reculegere:
Oare pot sa conduc? Oare volanul nu imi va fugi de sub picioare ? Stai. Volanul nu este sub picioare. O doamne !!!! Trebuie sa nu mai spun prostii! Sunt ok. Putina apa si-mi revin.
Se duse si se spala pe fata apoi fugi pana in camera maica-sii si lua o pastila de cap cu o gura din sticla de cola de langa noptiera. Lua cheile de la masina, din sertar, si iesi din casa grabit. Baga cheile in contact si vru sa porneasca dar simti cum parca intregul corp devenise imobil si nu mai avea control asupra nici unui muschi. Dadu de vreo 3 ori din cap pentru a se dezmeticii dar il apuca o ameteala ingrozitoare. Se sperie groaznic si isi pipai buzunarul pentru a scoate telefonul mobil. Incerca sa formeze un numar dar nu reusea sa apese decat pe tasta 1. Tot apasand incepu sa auda cum sunau toate telefoanele din casa. Se ridica crezand ca e cineva de la spital si intra cu greu in casa sperand ca cei care suna sa nu inchida.
Ridica receptorul si spuse ‘alo’ ca sa-si dea intr-un final seama ca se sunase singur. Brusc avu un moment de luciditate in care nimic nu se mai misca cu incetinitorul si telefonul parea sa-i fi reaparut in mana si reusi sa formeze numarul lui taica-su.
-Buna tata. Mama a iesit din spital. Eu nu ma simt deloc bine. Cred ca e de la biftecul ala, acum vad tot rosu. Te rog ia-o tu pe mama. E aproape de tine.
Domnul Frantescu tocmai era intr-o sedinta foarte intensa cu o domnisoara care incerca sa-si descopere sexualitatea si raspunse cu vocea putin tremurata, avand gandul, sa-i spunem gandul, in alta parte.
-Dea.. Acolo, daaaa. Adica, da. Cee? Bine, bine.
- Domnule doctor, ceva important?
- Nu draga mea, continua. Asa…
Dupa ce auzi telefonul inchizandu-se, Victor simti cum imaginea i se incetoseaza si aluneca usor pe podea tinandu-se cu putere cu palmele de pereti.
Era intuneric in toata casa si o liniste mortuara, cand dintr-o data telefoanele incepura sa sune insistent. Victor se trezi buimac, afara era noapte, el era imbracat in hainele de strada, culcat langa usa de la intrare, cu mobilul lipit de ureche, iar in dreptul fetei era o baltoaca formata pe parcursul somnului. Se sterse la gura si se grabi sa raspunda la telefon dar realiza in scurt timp ca adormise pe mobil si se apela, din nou, de altfel, singur. Avu un sentiment ciudat de déjà-vu, se freca la ochii uitandu-se prin toata casa si incercand sa se trezeasca. Realiza brusc ca fusese sunat de la spital sa vina sa-si ia mama.
Ametit, concentrat asupra fiecarui pas reusi intr-un final sa se indrepte spre camera maica-sii deschizand incet usa. Isi incrunta privirea chinuindu-se sa sa vada ceva fara sa aprinda lumina dar nu vazu nimic, asa ca fu nevoit sa ia lanterna din sertarul din dreapta de la mijloc, din bucatarie. Se intoarse, deschise lanterna si isi cauta mama in tot patul. Apoi pe langa pat. Apoi prin restul camerei. Se uita si in sufragerie si in bucatarie. Intr-un final se albi la fata. Se simtea ca in filmele cu prosti. Realiza in timp ce culoarea i se schimba cum si-a uitat mama la spital. O panica generala se instaura si isi puse mainile in cap nestiind ce sa faca. Isi cauta disperat telefonul si vazu ca ultimul apel fusese catre tatal sau. Il suna foarte agitat.
-Tata, ai luat-o tu pe mama de la spital ?
-Alo ? Victor ? Tu esti nebun ? E 3 dimineata. Cum s-o iau pe maica-ta de la spital ? Ce sa caute la spital la 3 dimineata ?
-Pai nu te-am sunat mai devreme ? Nu am vorbit mai devreme ? Despre ce am vorbit mai devreme ? Te-am sunat. Mi-ai raspuns. Mi-ai raspuns ?
-Ce-i cu istericalele astea draga ? Mai ales la ora asta. Ce barbat esti tu, spuse Alfonz revoltat, stand acum in fund in pat si cu mana in sold. M-ai sunat, ti-am raspuns, mi-ai zis ca maica-ta este la cap sec ala, ca se vad la nu stiu ce rosu si ca tu esti foarte bine. M-am gandit ca te referi la ma-ta si vreun papitoi de amant al ei, n-am inteles exact de ce ai tinut sa impartasesti cu mine informatia asta, ti-am dat dreptate si asta a fost. Ce treaba sa am eu cu ma-ta si nebuniile ei. Ei, asta-i buna. Nu ma mai suna pentru toate prostiile ! si ii inchise telefonul in nas.
Brusc, in mintea lui Victor se produse o avalansa de ganduri. Se uita in telefon cautand numarul de pe care fusese sunat de la spital. Suna inapoi dar nimeni nu raspunse. Iesi in strada, se sui in masina si goni spre spital. Fiind 3 dimineata, nu prea era trafic asa ca ajunse relativ repede. Cobori violent, tranti usa si alerga spre intrare. La intrare intreba daca doamna Luca mai este internata sau nu acolo.
- Sunteti membru al familiei ?
- Da, sunt fiul ei.
- Doamna Luca trebuia externata astazi dar dupa cum vad aici, fiul danseei, spuse apasat uitandu-se in sus la Victor cu o privire mustruluitoare si facand o pauza, fiul dansei nu a venit s-o ia de la spital asa ca a trebuit sa o mutam intr-un alt salon. Singurele saloane care mai au spatiu sunt cele de lux. Dansa e la ultimul etaj, in salonul 17, aripa stanga. Dar nu o puteti vizita acum. Maine dimineata va rog sa reveniti. Este de preferat sa reveniti defapt. Acum depinde si de ce hotarati dumneavoastra.
- Va implicati trup si suflet in viata fiecarui pacient vad, spuse Victor zambind stramb si putin enervat. Sa stiti ca empatia cu pacientii nu e de recomandat in spital.
- Veniti maine daca vreti, eu atat v-am spus. Acum am treaba, va rog sa ma scuzati! Nu permitem nimanui sa stea in spital la ora asta. Maine.
Avand in vedere ca a doua zi era la 4 ore distanta , Victor se hotari sa le petreaca undeva, band o cafea si incercand sa inteleaga ce naiba se intamplase si cum ajunsese el pe jos in fata usii. Cauta vreo jumatate de ora incontinuu o cafenea deschisa dar, bineinteles, nu gasi nici una asa ca se intoarse la spital si isi lua o cafea de la automat, dupa care se duse pe o banca in curte pentru a-si limpezi mintea si a fuma o tigara. Realiza in scurt timp ca nu avea foc, asa ca incepu sa se plimbe ingandurat, cu paharul in mana, in cautarea unui paznic care sa fumeze. Nu peste mult timp, dadu peste un burtos mirosind a alcool, cu parul ciufulit, care il lua la intrebari.
- Ce cautati aici la ora asta ? N-aveti voie. Nu vi s-a spus de la intrare ca nu se sta in spital ?
- Sunt in curtea spitalui, nu in spital.
- Avem un spiritual vad aici, mustacii omul uitandu-se parca in spate la un coleg imaginar.
Victor incerca sa gaseasca persoana, dar paznicul era singur. Pe de alta parte era si beat, deci nu era de mirat ca isi cautase companie, fie ea si imaginara.
- Nu incerc sa va jignesc, vreau si eu un foc, imi beau cafeaua si stau pe banca. Va rog, nu fac scandal. Va dau datele. Trebuie s-o iau pe mama la 7 dimineata si nu re rost sa ma intorc acasa.
- Bine bine. Da sa vad ca misti si te dau afara.
- Multumesc(muistule).
Victor se retrase pe banca dupa ce-si aprinse tigara, gandindu-se in cate feluri ar fi putut sa-l bata pe organul de ordine, mai spuse de cateva ori organul si rase, apoi isi reaminti ca e singur in curtea spitalului 4 ore de acum inainte si se ghemui pe banca. Nu-si putea scoate din minte ca a adormit si nu intelegea de ce. Se concentra cu greu sa reconstruiasca fiecare pas dar nu isi putea aminti nimic.
Pe la vreo 6 dimineata niste spasme il trezira si simti o durere in tot corpul. Adormise, dar frigul si lemnul nu-i priisera deloc.
Se ridica cu greu si porni spre intrare, in speranta ca acum isi putea vedea mama.
- Ne pare rau, vizitele incep la 8.
Ce idiot, nu putea intreba asta la 3 dimineata cand venise. Isi freca ochii cu mainile, se resemna pentru inca 2 ore si isi mai lua o cafea. Acum statea singur, in frig, pe o banca, in timp ce doctorii si asistentele care schimbau tura se uitau nedumeriti la el si se grabeau in acelasi timp sa intre in spital.
Se intinse pe banca si isi sprijini gatul pe un maner, uitandu-se la cer. Se ridica apoi sa-si mai ia o cafea si observa ca trecuse o ora jumatate de cand se uita in sus. Se gandi ca la genul asta de situatii se refera toti cand spun ca viciile iti distrug viata. Dar ce naiba, niciodata nu mai patise asa ceva.
O gaura de cateva ore in memorie, o trezire pe podea, o asistenta extrem de enervanta, trei cafele, niste cearcane imense, dureri in toate oasele si o raceala iminenta. Ce mai urma? Dar simti cum parca le merita pe toate. Se aseza inauntru in sala de asteptare, bau in liniste cafeaua iar la 8 porni spre salonul mamei sale.

No comments: